Sâmbătă
23 Iun 2018
04:47:52
 
De Ce Nu ?
 
Bine aţi venit Vizitator | RSSAcasă | Blog | Înregistrare | Autentificare
Meniu site
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 94
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Acasă » 2015 » Ianuarie » 23 » Cabana Curmătura, un traseu uşor pentru terapie cu aer curat, peisaje superbe, mişcare şi relaxare.
19:20:24
Cabana Curmătura, un traseu uşor pentru terapie cu aer curat, peisaje superbe, mişcare şi relaxare.
 Munţii Piatra Craiului ascund trasee greoaie şi cabane montane primitoare. Se spune că
sunt munţi dificili, ce impun rezistenţă sporită şi condiţie fizică cel puţin bună. Din punct
de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se deosebeşte geologic şi geomorfologic
de masivele şi grupele muntoase înconjurătoare, Munţii Leaota, Bucegi, Făgăraş şi Iezer-
Păpuşa. În timp ce aceste grupe montane sunt formate aproape exclusiv din roci
cristaline, "Crai''-ul, cum este adesea alintat, este o ''lamă'' tăioasă şi abruptă de roci
sedimentare, în special roci calcaroase de vârstă jurasică, lungă de aproximativ 24-26 km,
orientată de la sud-vest spre nord-est şi lată de aproximativ 6-8 km, pe direcţiile
perpendiculare corespunzătoare. Altitudinea maximă a Pietrei Craiului este atinsă de
Vârful La Om, cunoscut şi ca Piscul Baciului, având 2238 m.

CREASTA SUDICĂ A PIETREI CRAIULUI



Munţii Piatra Craiului sunt mereu o provocare, dar ascund o cabană, de unde avem o
privelişte superbă şi varianta unui traseu uşor, dacă ritmul de mers este ca cel de
plimbare. Cabana Curmătura din masivul Piatra Craiului este situtată la o altitudine de 1470
m.

VEDERE A CABANEI CURMĂTURA PE TIMP DE VARĂ ŞI DE IARNĂ.             


         
Cum ajungem la această cabană? Vom întâlni cabana pe o poiană frumoasă şi deschisă,
ştiută sub numele de Poiana Curmăturii. Se pleacă din Zărneşti şi putem urma două trasee
ce ne duc acolo. Voi descrie doar un singur traseu, pentru că este accesibil pentru
aproape toată lumea, indiferent de vârstă. Am omis să aduc aminte, în caz că nu se
cunoaşte, Masivul Piatra Craiului se întinde în două judeţe, Braşov şi Argeş, iar oraşul
Zărneşti de unde începe traseul se află în judeţul Braşov. Ajungem în Zărneşti şi ne
orientăm după indicatoarele pe care este scris Măgura, Prăpăstiile Zărneştilor şi pe unele
chiar şi Fântâna lui Botorog. Ţinem acel drum până când ajungem la Fântâna lui Botorog
sau când drumul merge spre stânga şi este şi indicator Măgura. Acolo vă orientaţi daca
sunteţi cu maşina şi o parcaţi unde găsiţi loc încât să nu încurcaţi pe nimeni. Pe timp de
vară am observat că este şi un om ce asigură paza pentru maşini probabil. Atenţie! Pentru
a intra în Parcul Naţional Piatra Craiului trebuie să aveţi la voi 5 lei/pers. care se poate
plăti în oraş pe lângă poştă, gară sau la barieră la pădurar (eu la inginer am plătit). Ca să
fie traseul accesibil pentru majoritatea trebuie ajuns cu maşina până la Fântâna lui
Botorog, altfel nu vor rezista cei mici sau cei în vârstă şi cei fără condiţie fizică până la
cabană, dar se pot bucura de Prăpăstiile Zărneştiilor.

ÎNCEPUTUL TRASEULUI DUPĂ CE SE PARCHEAZĂ MAŞINA.


      
În imaginea cu podul, este şi o maşină parcată, traversând podul, drumul continuă către
localitatea Măgura, iar continuând către fotograf mergeţi în direcţia bună, ţinând traseul
care este marcat cu o bandă albastră ce merge către prăpăstiile Zărneştiilor, careîncep de
la o barieră (aici probabil o să fie un inginer silvic care o să vă întrebe dacă aţi plătit taxa
şi dacă nu aţi plătit, o să achitaţi la el şi vă dă şi bon pe care e bine să-l păstraţi până la
terminarea drumeţiei). Traseul este cum îl vedeţi în imaginile de mai sus şi ce vor urma,
adică drept, până când vom schimba banda albastră cu o bandă galbenă, care va marca un
traseu pe o potecă ce ne va duce exact în locul de unde sunt făcute pozele cu cabana de
mai sus şi mai exact până la Şaua Crăpăturii, de unde coborâm la cabana pe o potecă la
stânga cum ieşim din pădure, care va ocolii pe curba de nivel hăul dintre voi şi cabană.

IMAGINI DE VARĂ ŞI IARNĂ PRIN PRĂPĂSTIILE ZĂRNEŞTIILOR ŞI POTECA DIN PĂDURE, UNDE
ESTE ŞI SINGURA PANTĂ, SĂ ZICEM, PORŢIUNEA GREA A TRASEULUI PÂNĂ LA ŞAUA
CRĂPĂTURII DE UNDE SE VEDE ŞI CABANA.

 

                              

  

  

  

  

  
Durata traseului este de aproximativ 4 ore, dar nu vă speriaţi, acest e timpul dat pentru
toată lumea, durata traseului este în mare parte dată şi de condiţia fizică sau de condiţiile
atmosferice.

Cabana Curmătura pune la dispoziţia drumeţilor 46 de locuri. În corpul principal de clădire
sunt camere cu 2, 3, 11 şi 12 locuri, iar în anexă 2 camere cu 4 locuri şi 1 cameră cu 8
locuri. Deşi este situată la o altitudine destul de mare, curentul electric nu este o
problemă, pentru că este asigurat de un generator.

Dacă nu aveţi de gând sau pur şi simplu dacă nu mai aveţi loc să căraţi cu voi mâncare
pentru tura de munte, atunci nu trebuie să vă mai preocupe acest aspect, pentru că la
cabană se poate servi o mâncare caldă. Sala de mese este deschisă numai între orele
7:00-23:00 şi nu se transformă în sală de dormit. De asemenea, se impune linişte, pentru
că de asta mergem pe munte, să ne odihnim după o săptămână de lucru. Un aspect bun de
ştiut este că această cabană este deschisă pe tot parcursul anului. De preferat este să
faceţi rezervări din timp, fie iarnă, fie vară, pentru că de obicei este destul de aglomerată,
asta în cazul în care doriţi să staţi cel puţin o noapte pe munte.

 

 
Probabil sunteţi curioşi şi ce preţuri găsiţi acolo.
În cabană este 30 ron/loc în camerele cu 11 şi 12 paturi; 150 ron/camera cu 3 paturi; 100
ron/camera cu 2 paturi. În anexă este 30 ron/loc în camera cu 8 paturi: 120 ron/camera cu 4
paturi, iar în camping 10 ron/cort.

Pentru un prânz la Cabana Curmătura vom scoate din buzunar în jur de 20 de lei pentru un
fel I şi un fel II sau 25 lei şi cu ceva băut inclus, (sper ca preţurile să nu se fi schimbat
între timp).

Pentru cei cu condiţie fizică bună sau medie care sunt dotaţi şi cu echipamentul minim
pentru mersul pe munte, această cabană este un punct de reper pentru drumeţii ce vor
să se bucure de minunăţiile pe care le are Piatra Craiului.

Pentru a merge pe munte avem nevoie de echipament, pe care ni-l alegem în funcţie de
tipul de traseu pe care îl planificăm. ''Pachetul de bază'' pentru a merge pe munte este
compus din: bocanci, pantaloni, geacă. Ar fi indicat achiziţionarea şi a unui polar şi unor
beţe de trekking, pentru confort şi mai multă siguranţă şi pentru cei ce vor să rămână
peste noapte este bine să aibă şi sac de dormit.

0745 454 184 este nr. de tel. al cabanierului, Dl. Florin.

Dacă din imaginile de mai sus şi cele de mai jos nu vă sunt clare, vă asigur că este un
traseu uşor şi foarte frumos. Dacă nu puteţi merge până la Cabana Curmătura, să ştiţi că
doar plimbarea prin Prăpăstiile Zărneştiilor vă va face să vă liniştiţi, relaxaţi, revigoraţi şi
mişcarea prin aer curat de munte nu strică niciodată, ba chiar e recomandat.

Mulţumesc pentru că aţi găsit timp să citiţi acest text îmbinat cu imagini personale.
Sursă text: Wikipedia, www.proalpin.ro, www.cabana-curmatura.ro şi Comşa Bogdan.
Imagini: Comşa Bogdan.
  



  

  



  






 
Vizualizări: 1124 | Adăugat de: bocu88 | Rating: 4.8/6
Total comentarii : 4
avatar
1 Spam
1
Nu am cuvinte!!!Frumoasa tara avem...dar este locuita,nu?Aici nu intra toata lumea...desigur!
avatar
0
2
Cam asa este, pacat ca este locuita, mai mult de jumatate din locuitori isi bat joc de Romania, de ceilalti si de ei.
avatar
0 Spam
3
foarte frumos!
avatar
0
4
Multumesc!
avatar
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Ianuarie 2015  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator
  • Copyright MyCorp © 2018
    Creaţi un website gratuit prin uCoz